Ce lovitură vor să îi dea suporterii UTA-ei actualei conduceri a clubului! „Retragem marca!”

Redactor:
Călin MNERIE
Ce lovitură vor să îi dea suporterii UTA-ei actualei conduceri a clubului! „Retragem marca!”
  • Publicat:
Conflictul dintre o parte a fanilor „Bătrânei Doamne” și conducerea clubului arădean ar putea trece la un alt nivel. Pe lângă plângerile făcute la toate instituțiile statului în legătură cu neregulile sesizate de susținătorii „roș-albilor” la gruparea condusă de Alexandru Meszar, rămase – deocamdată – la nivel de controale, Suporter Club UTA intenționează să interzică actualilor șefi ai grupării arădene să mai comercializeze produse cu marca UTA.
Pur și simplu, suporterii nu mai sunt siguri că banii încasați din vânzările de la fan shop ajung în sconturile clubului și vor să preia ei „frâiele”.

În cadrul Adunării Generale a SCU, de aseară, au fost doar discuții de principiu în acest sens, în care s-au pus pe tapet și problemele de natură juridică și contabilă pentru separarea totală a fan shopului de club. Există și un plan susținut financiar pentru demararea unui nou fan shop, în așa fel încât banii din vânzarea de tricouri, fulare, fanioane și alte produse cu marca UTA să fie direcționați direct către club într-o formă transparentă.

Această idee a fanilor va fi dezbătută în săptămânile ce urmează, iar peste o lună va fi supusă la vot în forma sa finală membrilor asociației. Altfel, nu s-a luat niciun moment în discuție retragerea clubului UTA dreptul de folosință a mărcii UTA în competițiile sportive.

Ne îngrijorează lipsa de credibilitate a actualei conduceri în gestionarea fondurilor”

Dar, iată cum sună integral comunicatul SCU după întâlnirea de aseară :

„În atenția membrilor Suporter Club UTA

Așa după cum știți, marți seara a avut loc adunarea generală a asociației noastre. Principalul punct discutat a fost cel despre situația în care se află clubul nostru, din punct de vedere al managementului. Am constatat că în ciuda semnalelor de alarmă lansate de către noi, a protestelor organizate, conducerea clubului a continuat să își desfășoare activitatea în același mod discreționar și netransparent.

Ne îngrijorează în primul rând lipsa de credibilitate a actualei conduceri în gestionarea fondurilor. Lipsa de transparență, suspiciunile bazate pe informații credibile și verificabile că funcționarea clubului UTA a devenit o sursă de prosperitate pentru un grup de interese asociat actualului conducător al clubului și realitatea datoriilor pe care le are clubul UTA, care a fost recunoscută chiar și de către gestionarii acestuia, sunt aspecte care necesită intervenție rapidă și eficientă pentru a preveni un dezastru și a inversa procesul, înspre însănătoșirea clubului.

Din perspectiva noastră, ceea ce ne stă în putere să facem este să încercăm să normalizăm activitatea în ceea ce privește valorificarea comercială a mărcii UTA, pe care așa cum știți, o deținem. Din momentul în care în 2014 am acordat actualei conduceri dreptul de a folosi această marcă, nu ne-am erijat în niciun moment în organ de control, cenzură, presiune sau șantaj. Am acordat actualei conduceri dreptul de a folosi marca UTA așa cum consideră de cuviință, pentru bunul mers, sportiv, organizatoric și comercial al clubului, mizând pe bună credință și profesionalism, atribute pe care le credeam asociate cu persoana lui Alexandru Meszar. Ceea ce s-a întâmplat în această vară și mai ales ceea ce am descoperit în interiorul clubului, ne-au convins însă că, din păcate, lucrurile nu stau deloc așa.

Din capul locului afirmăm că nu am luat în niciun moment în discuție și nu se pune problema ca Suporter Club UTA să retragă clubului UTA dreptul de folosință a mărcii UTA în competițiile sportive! Este un subiect care pentru noi nu există, echipa pe care o încurajăm cu toți săptămână de săptămână, este UTA, cea în care noi am investit moral și material, iar lucrurile nu se vor schimba din acest punct de vedere. Însă, am luat în discuție să retragem actualei conduceri, dreptul de a folosi marca UTA în scopuri comerciale; mai exact, ca actuala conducere să nu mai poată vinde produse incripționate cu marca UTA.

Ne-a determinat să luăm în discuție acest lucru, faptul că, așa cum a fost dezvăluit chiar de actele publicate de club pe site-ul oficial, anul trecut niciun leu din vânzările de la fan shop nu a intrat în conturile clubului. Considerăm acest fapt ca fiind de neacceptat. Orice suporter care cumpără un tricou, un fular, un hanorac, un pix sau orice alt produs de la fan shop-ul oficial al clubului, crede că măcar o parte a sumelor cheltuite de el acolo, vor intra în bugetul clubului UTA. Din punctul nostru de vedere, fanii UTA-ei au fost înșelați de actuala conducere prin modul în care au organizat vânzarea produselor cu marca UTA, astfel încât de sumele generate să se bucure diferite firme intermediare și nu clubul însuși.

Nu dorim să privăm suporterii UTA-ei însă de bucuria și onoarea de a purta sau folosi materiale incripționate cu marca UTA. În planul discutat aseară este cuprins și proiectul de a prelua noi activitatea de comercializare a produselor cu marca UTA. Suntem dispuși să facem acest efort, atât pentru a stopa o modalitate de căpușare a clubului UTA cât și pentru a arăta cum se poate face această activitate în mod transparent și mai apropiat de nevoile și posibilitățile cumpărătorului. Este foarte important să precizăm că, Suporter Club UTA fiind organizație non profit și că în cei 15 ani de activitate am dovedit că nu avem alte interese decât susținerea și binele clului, profitul realizat din această activitatea comercială, ar urma să fie direcționat către club într-o formă pe care urmează să o identificăm, în așa fel încât să avem certitudinea că respectivele sume de bani ajung acolo unde este cu adevărat nevoie. Specificăm de asemenea că această activitate ar urma să fie una provizorie, până la momentul în care clubul UTA va avea un management în care putem avea încredere, management pe care noi îl identificăm cu grupul de investitori care a dorit să preia UTA în această vară. În momentul în care la conducerea UTA-ei se vor afla oameni de încredere, activitatea de comercializare a produselor cu marca UTA ar urma să revină la club, așa cum este normal.

Am decis aseară să ne acordăm timp de o lună o perioadă în care să structurăm acest proiect într-un mod foarte concret, pe baze, cifre și modalități de lucru foarte clare. Vom studia oportunitatea lui, dacă și cum îl putem pune în aplicare, iar în cazul în care vom considera că este viabil, vom convoca o nouă Adunare Generală, în care vom prezentam în detaliu acest plan de acțiune, îl vom supune dezbaterii și în final votului tuturor membrilor.

Pentru noi doar UTA contează!

UTA liberă!

Suporter Club UTA” 

Tags:
Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×